lumini interioare ți-s amice,
tenebrele se sperie de ele...
iubirea mea ți-am tatuat-o-n piele
și dorm în tine-n casă,-n cicatrice.

iar existarea mea e-n ghilimele,
tot trec prin mine clipele pitice
și viața toată vis mi-o contrazice
dar prin văzduh desfac gândiri spre stele.

căci fruntea noastră-i umbra unui astru
ce sub scânteie umblă-n nuditate
alăturea de bulgări de albastru.

e somn la noi ce-a fost luciditate...
inițiați în taine de dezastru,
murim, ne naștem în absurditate...