nimeni nu ni s-a iubi vreodată
locuim secunda
în proximitatea unei eternități periferice
în singurătatea cuvintelor noastre
mirosind acru a celuloză
laptele nopții e negru
demoni mici alăptează
în colosala scenă goală a tărâmului
luna doarme în pat de cer
fumul ridică marginile nopții
dedesubtul ei e primăvară
pe chip de slavă sunt riduri de stele
în tărâm zambilele tac în verde