iubirea ta mă argumentează,
simplă rațiune de a exista,
cufundată în smoala cafelei dimineața
când ne gazificăm saliva, fiartă până la cuvânt
zburând molcom prin văzduhul odăii

vopsit în culori de osândă, în lipsa ta
nu găsesc ușa către fericire
secreții de tenebre îmi făuresc secundele
unei vieți rudimentare
năucitor dăinuiesc taine
în firida surpată a lucidității

ci doar în lipsa lipsei tale
pot făuri munți dintr-o pietricică
dragostea ta dinspre mine udă florile visului de a fi
îmi pare atunci că se revarsă Pasărea în aer,
o respir cu tot cu pene,
duhul meu odihnește atunci zadarul,
preot e Dumnezeu