mă trezesc în același lagăr de atâția ani
înconjurat de un gard mare de sârmă
pe care pot să îl sar doar noaptea
când închid ochii
și sunt cuprins de un braț nepământean

doar atunci evadez și
surpins
găsesc suferință peste tot

sunt deasupra lumii

îngerii
își curăță aripile de rugină
frecându-se unii de alții

luna iese din pielea cerului ca zeama unui puroi

Diavolul
închis în pământul rece
își șterge ochii și
scuipă sânge în batistă

speriat
încerc să sap o groapă între tâmple
unde să mă îngrop

după o vreme,
obosit,
mă întind
prin tot corpul