umezeala din ochi a cuprins
lumina
nu are putere să doboare gratiile
singurătății stau în genunchi
cu tăcerea crede că face om
din mine ies aburii nedreptății
fac cete-cete
puhoaie în tâmple
se răscolesc sângele foamea de tine
urcă din tălpi
spre golgota inimii
pe Dumnezeul iubirii mele îl huiduie
dau cu pietre și scuipă
trupul acela care ne hrănește
cu nemurire
îi țin Crucea
urcăm dealul împreună
greu
frigul ne străbate pe amândoi
frisoanele urcușului
istoviți
tulburați
loviți
lihniți de iubire
El de oameni
eu și de tine