deasupra florii e aer îngroșat de parfum
zgâriindu-mi căile nazale
uneori frumusețea nu e și necesară
am leat aproape patruzeci și pornesc alergiile,
stihii uneori aducătoare de Luntre
ori poate doar o zacere
inutilă

florile, Doamne,
bucăți de clipă înveșnicită, curând
s-or apleca din petale, smulgându-se din lujer
să primenească tina-n covor

uneori nu te iubesc,
doar așa, de-al dracului, Dumnezeu mă ceartă
cu ploi în privirea ta,
oglinzi de suferință în ochii ce
mi i-ai dat, Doamne, să-mi privesc în ei
zbaterea inimii

Patruzeci mă pândește din apendicele Timpului,
la Cincizeci voi tăia în jumate aripile proprii,
una o voi da Secolului, mi-o voi păstra
doar pe cea deja împușcată,
să zbor bahic, de-o fi, spre lumina
cea fără de întoarcere