ca sacră-mi venerez mizantropia
ce uneori asupra mea se-abate;
în clipă chem și pe neîntrebate
îmi duc la Domn de oameni miopia.

pe calea către miez e vis în toate
rodește-acolo duh imens câmpia;
nu-i timp, deloc, de vei găsi vecia...
și reîntors săruți cu ochii gloate...

iar tu, zâmbind din perne-n lene iară
vei ști c-am fost Acolo și-am văzut
pe chip de n-am întunecimi de fiară...

din buze, mic sfârșit și început,
în roua asta, care stă să piară,
o șoaptă de iubire ți-a căzut...