Este atât de scurtă primăvara
Încât nu ai timp să simți povara
Secundelor care se strâng ciorchine
Și tot timpul, tot timpul îți vine
Să te deschizi măcar un pic și să faci
Să plouă și să te ascunzi în maci,
Îți vine să-ncolțești și să crești,
Amețit de culori în ferești.


Este atât de scurtă primăvara,
Răgazul e mort, de dimineața până seara,
Simți rădăcini cum complotează în sol,
Auzi cum se deschid florile și-n rol
Cum își intră păsările și auzi, din ouă,
Cum se naște din tot câte o viață nouă,
Auzi sălbăticia din aripi, auzi chemarea
Către navele ce așteaptă în complicitate cu marea.


Gutui timizi, petalele roz își abdică
Și-n sânge auzi un pic de teamă, de frică,
Speranțele se-nfioară ca întâia dată o fecioară,
Te temi că nu va mai fi o altă primăvară
Și-nchizi ochii și respiri repezit și adânc,
Îți scoți cuțitul odihnit la oblânc
Și tai cu el și temeri, și frici, și-ți spui...ACUM
Este timpul meu, gândurile negre sunt numai un fum.