uite, acum, chiar acum
e momentul prielnic să te mint,
deja e prea de tot
iată, asta-i șansa mea,
ăsta e mersul lucrurilor
destul, de ce să mă opun mereu,
de ce să mă tot ascund printre adevăruri,
acum e clipa minciunii

ah, n-am mai mințit așa de când lumea,
lumea care nu moare,
de când am rătăcit
ca un animal după hrană și apă,
animal căruia niciodată nu îi e frică
trăirile nu trec prin noi spre nicăieri,
nu pierdem nimic, nu avem nimic,
nu clipa asta, chiar asta, contează

și mai ales, cât de ales,
nu te iau în brațe în afara timpului
mai aproape, cât de aproape,
nu îți șoptesc absente secrete
mai departe, cât de departe,
nu mă asculți tăinuită
la mâna ta nu sunt purtat,
în ochii mei nu ești pierdută

poate nu mâine, poate nu peste o lună,
poate nu peste un an, poate nu peste un soare,
dar până la urmă tot n-o să ne uităm
în cele din urmă, nu ne vom mai uita
doar pentru o clipă în ochii abisului