când timpul rău vine grăbit
și bate cu putere în alba și frumoasa poartă
nu ezita. deschide-i.
și toate ușile deschide larg
și mâna i-o întinde.

eu poarta o lăsasem descuiată.

să-i spui bine-ai venit
și să-l așezi la masă.

nu-ți va răspunde, nu va mulțumi.
va inventa un joc și-ți va întinde o capcană
sau chiar mai multe.

plătind cu viața poate,
vei încerca să-ți aperi grădina din fiecare anotimp

eu am păstrat grădina ninsă,
o stea mare aprinsă deasupra mea
și cireșul încărcat de grea zăpadă
l-am îmbrățișat cu brațele goale, cu tâmpla fierbinte

când va rosti,
nu vorbe, nu cuvinte vei auzi și vei reține
nu piatra tare aruncată cu dreptate te va răpune
ci glodul gurii lui te va sufoca

atunci am împărțit ziua în 16 secvențe
bine ascunse într-o metaforă

ziua aceea nesfârșită pe care nu oricine o primește

vei avea timp și-n suflet ți se va deschide un spațiu
în care mai liberă ca oricând vei recunoaște
fără să greșești
pe cei născuți să te mângâie
dar și pe cei născuți să te îngroape
ei niciodată nu se vor vedea
și mâna nu-și vor strânge
doar steaua ninsă, cu lumina ei,
și inima și casa îți va umple