pâinea ce va veni are deja pe sine tatuaje de guri
ne vindem masticația anticipat
cenușa pâinii vechi a mucegăit în altare
nu mai suie din ea păsări
într-o colivie se mai păstrează făină de flori
anti inaniție

din găoace iese fructul oului, înger înrourat pe aripi
spre soare-răsare duh aducând demâncare
albinele vorbei își mănâncă stupul
auto-ingurgitându-și cuvântul
într-o implozie ce reamintește foamea
pâinea coaptă în mucegaiuri ni-i esența vorbirii
simt pe limbă arsuri de slovă cu bube

fulger de zadar strivește amfora luminii orbilor
nevăzătorii de Dumnezeu beau tenebre-n pășirea
ispășirea drumului spre larvă
în pântece de oțel a nefructului încă
copiii de mâine fac zarvă
și pielea de Șarpe cu dinți de lapte mănâncă

*

în poezia pâinii de ieri îmi erai proprie
sfera clipei ne coagula într-un sărut moldovenesc
organele noastre genitale erau spânzurate de Cer ca Iuda
aveam relații sexuale cu durată medie
pe sprânceana unui nor

*

te mâncam din ochi ca pe o pâine unsă cu miere
aveai în trup strigătul lucrului dulce
îți sărutam palmele tale de zahăr
să nu mai atingi un timp alte trupuri,
nu te spălai pe mâini de sărutarea ce ți-am încuiat-o acolo
o vreme că apoi iar
țineai în palme ruga spre unul Dumnezeu al plăcerii

și apoi iar lumânarea ți-era sărbătoare,
lumină spre a vedea dincolo de idee
în ochii sufletului tău cântau vedenii

Hristos încuia în Lumină speranța
unui atoate
pășitor către eternitate