mi-a luat ceva timp și lume
să ajung aici, dar în sfârșit
am cea mai bună priveliște către tine
deasupra de toate sunt chiar aici,
în locul pe care orice vis,
oricât de îndrăzneț,
l-a ocolit cu încăpățânare

m-au trecut toate apele
peste care am trecut,
reperele și calea descrisă de ele
sunt tăiate peste tot în mine
în câteva rânduri recunosc
fără regret că m-am rătăcit,
n-am mai tras nădejde
că o s-o scot la capăt

pe măsură ce m-am adaptat la ritm,
a devenit mai mult interior
poate de-aia mi se par
așa de frumoase florile astea
e posibil ca vântul
să nu fi fost niciodată
mai familiar tocmai de-asta

în poiana asta nimic
nu-mi mai împiedică privirea,
nici măcar eu,
de aici te văd tare bine,
la locul tău mică,
înălțată printre toate

nu mai plec nicăieri,
e singurul loc în care
mă pot odihni pe măsura călătoriei,
dar asta numai după ce
apune soarele pe spatele tău