nu mi-e dor să stau
în fața unei pagini albe,
muncind să las să treacă
prin mine ce am de zis

cel puțin nu atât de mult
cât mi-e dor să stau
în fața unui mesteacăn
care spune tot

și care mă face să găsesc
cuvintele potrivite ce însoțesc
natural întoarcerea paginii

obișnuiam să caut
un răsărit sau niște nori,
să fie acolo o priveliște largă,
ceva care să mă depășească

dacă nu-mi venea temporar
inima lumii la loc,
măcar îmi aminteam
că sunt neglijabil și că
frumusețea nu are nevoie de mine

dar iată, mi s-a întâmplat
să vreau să-mi fie dor,
frumusețea e în mine atunci
când pierd și atunci când dărui

e adevărat că voi fi șters cu totul
din memoria pământului,
dar la fel de adevărat e că
nu sunt străin

primesc și dau și sunt fericit că
și tu simți aceeași dragoste albă