Îngenunchează ploaia între flori
Cu ochii plini de lacrimi și petale;
O mângâie bujorii temători,
Păianjenii își împletesc din sfori,
La planșă, plase , după vechi cabale.

Respir de zor din zboruri largi de tei
Asasinate tandru-n pod la case
Pe unde spaima ploii, câte trei,
Adăpostește neștiuții zei
Sub fețele prelunge și osoase.

Chemări de mierle-mi cad perechi-perechi,
Pe umeri și se-ascund după ureche...
Cu stropii proaspeți și atât de vechi,
Cercei de curcubeie pe urechi,
Îmi tatuează o speranță veche.

E-atâta puritate! Parcă-n vin
E cufundată lumea, fără pată...
În șiruri amintirile revin
Și mă revăd copil cu chip senin
Mergând de mână cu-n bătrân, ca tată!