astăzi la fizică Dumnezeu m-a învățat despre fluturi și fizica cuantică
și în timp ce Îl ascultam simțeam că asta explică
nu numai iubirea, ideea de eu și toate aceste infinituri cuprinse,
dar și de ce m-ai prins de mână, și te-ai uitat la mine cu acel sărută-mă sau
uită de-acum înainte
și nu mă puteam scutura de senzația aceea tâmpită că aș fi avut mai mult
nevoie de lucruri precise, prozaice chiar, nu de metafore

iubirea languroasă, suavă, cochetă
trecea pe stradă ușor analfabetă sub privirile lungi, dar
tu mă pleznești peste ceafă și zici fii atent că între zero și unu
este spațiu și timp
când o dorești te dorește și totul se’ncheagă, viitor și trecut
o amforă cu gâtul subțire și gleznă încordată
ce-așteaptă să cânte (să cadă)

poate, am zis, realizând pentru o clipă starea de quantum absolut,
dar acolada se întinde de sus, slăbiciune se află într-un defect de design
iubirea e cea ce mi-a înflorit inima în strigăt-sărut și fără ea, drept să spun,
n-aș fi aici să te-ascult, legându-mă-n umbră, desfăcându-mă stea
poate, am zis, iubind cu toată puterea negația mea
ușor furios, respirând