spinări de veșnicie taine cară
pe drum dumnezeiesc, precum furnica
ce duce-n mușuroi zmeu mort, voinica
reginei nu se facă de ocară.

și altoind în spinii tăi iar frica
în ochi lumini de lacrimi îți secară;
pe unde ești acum, în astă seară...
e o tăcere-așa, de mai nimica.

poemul nopții vine ne-ncetat
și ziua, cu amorul tău amică
tenebre unduind în ramă strică,
icoana sfântului ce-i însetat.

că-n lanțul vieții coaptă e veriga
striga cu vâlvătaie rece riga.