Ferice de tine
necititorule al meu
care nu ai cunoscut
pribegia copacului rămas fără umbră
în căutarea cântecului din frunză
și nu te chinuiesc întrebările
ce te calcă în picioare
ca un roib sinucigaș
când rătăcești prin păienjenișul silabelor
refuzate de toate cuvintele scrise
cu lumina ochilor ei pe
pergamentul cu palimsest al serii.

Pe tine te ocolește
stirpea nomadă
a gândului cu gheare ascuțite
când îți așezi tâmpla
pe Oda Bucuriei.