din perne vine șoapta ta puțină
iar floarea nopții bezna își desface;
se trec în van gândiri insomniace
în stropul rar de sus, nuntind lumină.

că până și hotarul morții tace
și șarpele din pom, uitat de vină...
mirarea asta până-n zori să țină,
spre rostul zilei, când tumult se coace.

e ceasul mut, mistere să înșire
a noastre două clipe s-au oprit
din somn îți simt spre mine-a ta pășire.

dar tot îmi ești ca un poem sanscrit
în care intru fără de ieșire...
o dimineață dulce-a-nmugurit...