e plumb topit pe grea singurătate,
învinuiesc pe râu de-oglinzi de undă
ce chipul tău în curgere s-ascundă
ca-n mersul vremii vămi necugetate.

las noaptea în odaie să pătrundă
pe gură cu papile inflamate
de surda slovelor ebrietate
în veacul ce se scaldă în secundă.

cu plăgi de fără tine-mi umplu viața
și fără-nțelepciune nici de țânc,
din amintiri zidit-am fortăreața.

din beznă albă liniște mănânc,
se zămislește din țigară ceața,
cu visul urc în cerul cel adânc...