prea mult ai rămas închisă-n carapace
amintirile ieșeau înafară
să privească
cum femeile își uită trecutul


eu zidesc în tine prezentul
pun liantul între trăiri
care se cicatrizează încet
și văd cum te vindeci de răni
cu iubirea prescrisă

simt cum se declanșează viața
cu semnele înfloririi în ochi
ca o ramură de magnolie
care salută voioasă primăvara