ceața asta e prima din toamna de-acum.
din mine, din lume, din zori ori din închipuire?
nu știu.
ascunde ochilor jurul cu toate minunile lui,
dar poate că e doar în ochii mei pe care
îi șterg cu mâneca amintirilor...

de drag de gânduri uitate o fac fuioare,
o torc în fir de păianjen, pânză să-ntind
în care atenția ta minusculă ca o drosofilă
zbătându-se, să-și întoarcă privirea ochilor roșii
spre mine. mai plângi?

primul fuior îl fac din ceața ce-acoperă salcia
mea plângătoare, să eliberez crengile ei lungi
ce-mi bat uneori cu vântul în geam, coroană
bogată ce cred că e părul tău fluturând
în briza de la marginea mării.
te mai crezi pescăruș obosit lipăind desculță
pe nisipul ud și sărat?

.......................................

cu ultim fuior luminez răsăritul. razele dimineții
ajunse la tine, fără de teamă privește-le, căldura
lor tremurândă și vie, e poezia de gânduri nespuse,
gânduri cu tine...