șoptiri pluteau în liniștea imensă
precum corăbii fără de timonă
nu e plictis în sfera monotonă,
mă joc în fala visului, cea densă.

în zori și pacea ne era sincronă,
frumoașa,-alături eu îți sunt ofensă
a mea, te duc zeirii recompense
ești în privirea rece-a mea madonă.

un morb din toate-a dimineții pleacă
cafele ne-mbăiază gura-n rit
și vorba ne-mbrâncește-n grai oleacă.

zidim o cruce-n bust spre răsărit
că soarele a scos lumini din teacă
de rugă Dumnezeu a tresărit...