ochiul de clipă privește din uraganul timpului,
vede contorsionarea trupului gonind spre bătrânețe,
vreamea i se suie-n gânduri ca o cratimă ce
desparte fiirea de la minus la plus finit

încă tânăr, faci exerciții de durere-n ciolane
să nu te prindă nepregătit
morbul leaturilor din urmă
când vei zidi ca pe Ana
rugăciunea ta în peretele de abur al sufletului,
locuind uneori în
suicid și morți succesive,
relumindu-te te speli de cenușă,
e aproape ca o spălare pe mâini

evident, cuvântul se apropie de tine
te pipăie și te gustă, uneori te găsește bun de locuit

lăuntrul tău e o chilie,
în tine vorba doarme pe un pat de scânduri
dimineața visului se așază acolo-n amurg
în dimineața ta se refugiază-n adâncul mațelor de creier,
se nasc acolo fluturi de gândire
fapta vine ca o dragoste colosală, aproape lichidă
așteptând cuminte în fața prăvăliei Raiului,
să deschidă