Am fost uns cu mirul care mi-a dat harul,
să mă topesc în cuvântul pe care-l cred.
Mă însoțește în clipele deznădejdii
și nu mă lasă să mă pierd în desiș.

Îl simt cum urcă liber prin gânduri,
se leagă cu mine-n prinsoare și câștigă,
îmi fură sufletul și face din el poezie
pe care o citește sacadat inima.

Uneori ne strângem la un sfat la masa de scris,
căutăm metafore rupte din visuri,
încercăm să le zidim în construcții cu acoperișuri
de pe care alunecă stelele, noaptea.

Când ceva nu se îmbină la încheieturi
prindem în cuie de lemn, înțelesul
și-l facem să se descopere pe parcurs,

mai bem câte o cafea și medităm
la imaginile rămase-n oglinda memoriei,
pașii care trebuie făcuți până la final
când totul trebuie să strălucească cristal.

În sfârșit ne privim în ochii obosiți
și răsuflăm ușurați,
ungem și alți aleși cu mirul harului divin.