Am poposit solemn, în toamna asta nouă,
Cu frunze ruginii purtând în părul nins,
Pe gene adunând reci picături de rouă,
Și-n suflet un năvalnic și dulce dor nestins.

Te port acum cu mine, pe rodnice câmpii,
Ce mantia bogata și-o poartă triumfal,
Te regăsesc în freamăt de frunze arămii
Și-n tot acest fantastic decor autumnal.

Mă scaldă blând lumina soarelui molcom,
Ce raza își trimite spre ziua care moare,
Și mă răsfață pomii, ce frunzele își cern,
Împrospătând covorul în galbenă culoare.

Te port acum cu mine, pe câmpuri sângerii,
De vânturi mângâiate, prin roadele bogate,
Îți legăn lin făptura, în ritm de pârguiri
Și-ți savurez aroma de must și mere coapte.

Nicicând nu am visat la toamna asta nouă,
Cu fluturi încă vii, pe flori înmiresmate,
În care bucurii există, chiar de plouă
Și norii sunt de plumb, iar verile departe.

Mă las în voia vremii, printre alese roade,
Să mă-mbrățișeze vântul tomnatic,
Să-mi lepăd tristețea, prin fructele coapte,
Să îmi aștern pe frunze, visul singuratic.

Și astfel regină a toamnei bogate,
Cu miros de gutui și-aromă de dor,
Să mă întorc cu gândul în seri minunate,
Când am trăit bucurii, ce nu credeam că mor.