Caută-n mine cum înflorește osul
și leagă carnea de celelalte oase
pe care se înalță trupul,
crește prin anotimpuri de frunze
până sosește calul alb de zăpadă.

Dacă se molipsește de iubire
pleacă în călătorie de înstrăinare,
să-și piardă iluziile hrănite degeaba
unde nu-l cunoaște nimeni.

Nicio bucurie nu se naște
când născutul este mort.

Până calul scoate flăcări pe nări
de se va îndepărta frigul
și mă voi încărca de cuvinte,
noaptea mai albastră devine
și lumina tot mai înspicată spre dimineață,
lumânare de ceară nu este.

Mai frumoasă decât îmi închipui
viața se cuibărește în trup,
ziua vaporoasă în palme,
simt cum capătă putere de la soare
de-n suflet iubire revarsă
și acolo unde-i pustiu.