Într-o iarnă oarecare,
cu frig mare și ninsoare,
s-a născut în curtea mea
un mic fulgușor de nea.

Fermecat peste măsură
de a iernii aventură
a zburat așa departe
c-a ajuns taman pe Marte.

Trezindu-se plin de vină
într-o lume cam străină
fu, deci, bucuros să vadă
și-aici un om de zăpadă.

Părăsind zborul hai-hui
se-așternu pe capul lui:
- Prietene, am în gând
să ne-ntoarcem pe Pământ!

Văd c-ai două măturici,
haide să plecăm de-aici!
Mișcă-le cum te-a învățat
Moș Crăciun când te-a creat!

Dar acel om de zăpadă
prinse-a se-ncălzi deodată
părând chiar să urmărească
fulgușorul să topească.

- Ce om de zăpadă ești
dacă vrei să mă topești?
Am să plec deci fără tine!
Adio! Rămâi cu bine!

Vezi, însă, că socoteala
nu-i una cu nimereala!
Până să prindă un vânt
ca să-l ducă pe Pământ

fulgușorul cel zglobiu
pufos, mic și argintiu,
se topi în acest an
pe un cap de marțian.