floarea raiului își înfige corola de îngeri în Om
acela ce e drept sub asuprirea zadarului lumesc
Nicăieri îi e soartă în traiul mucegăit
clipe, câteva, zâmbește către zâmbetul nevestei
în rest i-au crescut pe chip riduri de amar
dimineața zidește mici rugăciuni în altarul odăii
nu cere nimic, doar clădește cruce pe bust
întru slăvirea celor sfinte
pâinea se deschide în palma lui, gura mănâncă
întru slăvirea cărnii de Crist
venele acestuia se decojesc, vinul spală locul vorbirii Omului

copiii misterului se joacă în pletele gândului,
îi sucesc mințile
mirarea intră prin respirație în Om
Doamne, ajută-mi duhul să nu intre în spelunca minții,
sunt viermi și mizerii acolo, căutări nespălate-n lumină...!

&

vag îmi respir intitularea omenească
pe chip am crescătorie de riduri
necazul îmi plantează în inimă sălcii lăcrimând
mi-am hrănit carnea și-aștept dezvelirea zilei,
alăptând la sânul tău prunci de mister
înot a taină în lapte, îmi amintesc
mama
și curând amurgul