îmi regăsesc obrajii aplecați în palmele tale
împreună formăm un gânditor
cognițiile noastre, cele din jumătăți de clipă
înoată în paradigma timpului de ieri, miezul i se uscase
am inundat cu apă de ochi amintirea
să putem înota

vremurile ne izbesc în tâmpla visului cu ochii deschiși
ne imaginam o vreme de secetă a întunericului interior
și o pană de curent a electricității răului
să mergem interior cu lumânări de bine,
azi nu se mai aprind chibrituri

flacăra ne izbește din aprinzători electrici
lumina lor rece traversează întunericul ca o barcă de salvare stricată
stricăciunea lumii a atins cote de atenție
ochiul de ciclop li-i închis,
nu văd în lăuntru

ne-am zidit inimile în mănăstiri ce se prăbușesc
poate așa
rugăciunea va rămâne în picioare
de miriapod

uneltim împotriva taxei pe respirație, ne-am lăsat de fumat
zugrăvesc incinta sinelui în roșu și negru
cartea asta am citit-o iar,
carte de la tine că ești ok, erai în distanță,
uneori centimetrică
dar dorul de palmele tale
îmi pălmuia obrajii