Lui Eminescu

Memento

Corăbii negre urcă val,
Apoi pe val coboară
Ca lungi gândiri fără hotar
Ce slove împresoară,

De unde vin și unde pier
Mai nime' n-o cunoaște,
Doar stele sus ce ard pe cer
Departe când s-or naște,

Cu raze repezi mii de ani
Croi-vor lungi poteci,
Lucind deasupra mării-n geam
Corăbiilor reci,

Demult s-au stins fără noroc
În spațiu a' lor soarte
Când raza lor e-un fir de foc
Privilor să salte.

Mormântul meu de stânci e-ascuns,
Lăuntru-mi luminându-l,
E sărbătoarea unui vis
Ce pururi nalță gândul,

E că din neguri lungi de vremi,
Nainte de-a te naște,
De-același geniu mi te-ndemni,
Chiar soarta de-ai cunoaște.