între umbră și cosmos ești tu
tu, raftul pe care mi-am așezat iubirea
înăuntrul cărții acesteia găsești povața luminii
lumina, această entitate aproape carnală
că îi atingi pielea cu ochii
în spinări de ziuă cară din noapte tenebre
le leapădă într-o groapă comună,
neîndoliată

pe vremuri iubeam o beznă micuță
alăptând tot întunericul din mine,
a crescut de s-a făcut noapte
și acum o păzesc de ziuă
ingurgitându-i prăjiturile de negru
cu albe insomnii căpătâi

tu dormi în preacuvintele tale
starea de agregare a tăcerii
traversezi adevărul pe ape de minciună
la celălalt capăt al dormirii stingi un pocal de țuică,
are aroma de minți rătăcite
spre căutarea lor alpină din coșmar
cobori în stâncile mării,
ești udă de otravă, te-a scuipat șarpele din măr

curând te voi ierna, iar eu, veghetor de micimi
voi zidi în țâțele cerului zăpada
buzele brațelor or săruta cu lopata ograda
când norul s-a uni cu pământul prin alb,
apoi te-oi răsfoi
la gura jilavă de flacără a sobei