mă neagă complicatul meu suflet
în fiecare dimineață la ora 7.31
când îngerii păcătuiesc cu gândul
la ieșirea din schimb
vine vremea – spune spășit timpul –
când oglinda ta
va strivi oglinzile celorlalți
sub chipuri mistificate
și va trăda principiul imuabil
al cristalelor

ca un os pârâind zgomotos
se dislocă din mine absențe
peste ochii larg deschiși ai orizontului
se lasă o beznă orgolioasă
ce-și paralizează propria umbră
în străfulgerări necontrolate
de mânie

nici de data asta
nu voi afla nimic interesant
despre carapacea lumii de porțelan
care-și răstălmăcește sporadic
plecările
dinspre intersecții
înspre șoapta care ucide
concepte de nemurire