Un brad falnic de la munte
Ce își etalează ramul
Din vremuri de el știute
Și românul ce i-e neamul

Neclintit,tăcut și mândru
Privește în depărtare
Având în urmă trecutul
Țării ce i-a dat născare

Peste culmi de munte nalte
Străbătute de cerbi falnici
Cu privirea el străbate
Spre podișurile palizi

Din Moldova cea română
Care din vechimi e mândră
Și cu vorbirea străbună
A răzeșilor ce-o cântă

Încă din vremea lui Stefan,
Domnitor până la Nistru
Ce-a luptat cu mulți sultani
Pentru teritoriul nostru.

Această Moldova tristă
Ce-ii a urmașilor noștri
Duce azi viață sinistră
Căci au ocupat-o proștii.

Vorbesc de Moldova noastră
De la munți până la Prut.
Aici lumea este proastă
Și oamenii de temut.

E păcat. De ar fi Stefan
Să își vadă azi ostenii,
Fiecare-i șarlatan
Și hoții sunt mulți, puzderii,

Nu cred că i-ar conveni
Faptul că întreg efortul
De-a le putea oferi
Libertatea și confortul

Unui trai în neam unit
Înfrățit cu România
Să fie înlocuit
Cu hoția și prostia.

Din păcate în Moldova
Se găsesc numai pramatii.
Chiar de ne unește vorba
Ne macină multe lacrimi...