l-am urmărit cu atenție pe bărbatul în roșu cu bicicletă sputnik mergea pe lângă ea în drum spre berărie și tot pe lângă ea la întoarcere m-am amuzat văzându-l cum vorbește singur cum gesticulează cum își bate bicicleta o fi beat mi-am zis o fi nebun mi-am zis dar i-am văzut în el pe toți nebunii pe toți bărbații în roșu pe toți comuniștii ăștia

deveniți peste noapte capitaliști l-am văzut pe „țepeș doamne cum în două temniți large cu de-a sila îi adună cum dă foc la pușcărie și la casa de nebuni” da doamne dă doamne am privit apoi oamenii care au rămas oameni și umbrele lor am privit mai departe oamenii care au uitat de oameni și umbrele lor și oamenii neoameni „toți o apă

și-un pământ” am privit mai departe pământul și cerul și oamenii și umbrele și copacii și m-am întrebat ce-ar fi dacă ei ar porni într-o zi la plimbare dacă oamenii ar prinde rădăcini álo aló mi-a strigat hidoasa postumanitate álo aló dar eu i-am zis-o „murind în cercul vostru strâmt norocul vă petrece ci eu în lumea mea mă simt nemuritor și rece”