În desișul gândurilor tale zăresc un arici
mă mângâi, prefăcută sibilă
cu mâinile tale de lapte
mă-nmoi ca pe o bucată de pâine
sunt felie de măr
cozonac
un biet îndrăgostit
și totuși, cu mare băgare de seamă
mă-nghiți
fără drept de apel ca și cum aș fi de hârtie
culorile tale le port ca un om terfelit
seară de seară din sânul tău necopt ies fluturi
ușuratici ce-i drept
cu limbile scoase
mi-arată destinul
mă-mbie să dorm
cu umărul acoperit de ruine
te caut cu mâinile goale
dulcinee fără vreun scrupul
respirațiile tale mă desfac în zece prieteni
cu nădragii-n vine,
cu soclul tâmplelor dezvelit.


Un om fericit este un lucru greu de găsit
fiecare aripă vibrează pentru sine
în fiecare an
într-o anumită zi
minunile le ascunzi în sân
asemenea misivelor de dor
curele de piele te leagă de scrin
flutur un fulg
topesc un cub
pielea freamătă întruna
de parcă ar cerși

Cunosc un loc unde se ascund mâinile tale
tăcute
bolnave
măcar să nu te poți trezi
să strici momentul

Adie o zi obișnuită
a unui om prins între ferestre
și negura toată se strânge ciorchine
pe ziua pătată
datoare
călită
cu marginile îndoite


secretul maladiv
moare încet
în poalele topite îngropate în pământ
o trestie subțire aleargă cu picioarele goale
și cântă sălbatic
și strigă deodată cu lumina
doar tu auzi și vântul intim

cu părul pe spate
acoperi un sat
râzând șăgalnic, isteț
cu gândurile prinse-n coc

și ce a mai rămas din trecut?
O palidă frântură în josul văii
unde se strâng gunoaiele

fiind dedesubt
oamenii de ceară se tăvălesc prin noroi
cu jumătăți din cel mai bun lut
păsări fragile planează aproape de soare
nourași umblă pe sus
în semn de protest
iubirea durează cât o bătaie de aripi



Din pielea de aur alb aÈ™ putea construi
propoziții simple
să înțelegi doar tu
sensul dunelor de grăsime
cu văi lipite de sânii deocheați

Și ți-aș încropi în grabă
o icoană pictată pe coapse
să mă rog în fiecare zi
înjumătățit și frânt


cu sprâncenele încordate aș împodobi un brad
pentru copii săraci
vărsați peste luntre
Domnul interzice avortul
și boala
și moartea

Și totuși murim
îngrămădiți într-o ladă
înnegriți de timp
acoperiți de pleoape

cunosc destinul fecioarelor de lemn

fumez
deci exist
cu poalele grele te-ntorci din sensul opus
figurinele de rândul trecut se usucă pe prispă
fețe supuse gravitației
pământ sterp cu miezul moale.