iar luna e în săvârșiri săracă
căci fapta ei e doar lumina, stândă
în geamul cel cu floare de osândă,
un crin de gheață ce cu ger se-mbracă.

îl porți pe umăr de obraz, plângândă
că l-ai lăsat prea mult în ochi să-ți zacă;
noi lângă sobă stăm ca spada-n teacă
și așezați de an mai nou la pândă.

sub stele cu destinele în rază
tot umblă umbra pură de-a renaște
că prea lectura vieții e de groază.

iar în oglindă duh să se demaște
pe răni ce prea amorul cauzează...
suim în zori pe muntele-A cunoaște.