Întâi a fost înțepătura
cu un brusc final de tăcere adâncă
Apoi nu am mai simțit nimic
vreme de câteva răstimpuri

Ruptura a venit mai pe urmă
Instantaneu s-a produs -
cum țâșnește dintr-o dată lumina
de sub o noapte noduroasă și apatică

Nu m-au durut deloc reminiscențele...
Insensibil ca o jucărie de pluș
pe care o sfâșii fără remușcări

Dar mâine când va fi sutura
mă va durea
Și voi șchiopăta o perioadă
schilod de o trăire lipsă
până când partea afectată se va tămădui
în căldura difuză a unei stalagmite
ținute în palmă

Și când va veni fiorul adus de ostenelile zilei
voi experimenta firav zborul
ascuns în spațiul dintre auricule

Atunci dorurile îmi vor invada
apele reci ce-mi inundă ființa
Îmi vor arăta cum să trăiesc clipa
în toată veșnicia ei efemeră
Iar umbra mea tăcută
se va atașa de o penumbră sociabilă
învățând conviețuirea în doi
în același timp
de unul singur