Mihai Eminescu:

"Sunt ani la mijloc și-ncă mulți vor trece
Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm,
Dar tot mereu gândesc cum ne iubirăm,
Minune cu ochi mari și mâna rece.

O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi,
Privirea ta asupra mea să plece,
Sub raza ei mă lasă a petrece
Și cânturi nouă smulge tu din liră-mi.

Tu nici nu știi a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o liniștește,
Cu răsărirea stelei în tăcere;

Iar când te văd zâmbind copilărește,
Se stinge-atunci o viață de durere,
Privirea-mi arde, sufletul îmi crește."

&

ștefan petrea:

și miez de clipa anilor va trece
de când în vis de șoaptă ne-ntâlnirăm
aceeași stea de literă iubirăm
și-i bântuia spre veci fantoma rece.

tu expirarea vorbelor inspiră-mi
și nu lăsa cuvântul tău să plece
chiar dacă timpu-n zaruri își petrece,
adu-l să joace teatrul lui în liră-mi.

și-s viu izvor de-a ta apropiere
din el de-i bea tumult-mi liniștește
din tine că e faur de tăcere.

în glie-o slovă îmi copilărește
uitată de-a poemului durere;
Mihai, în tine iarăși leatul crește...