în urma umbrei pașnic zbor rămâne
și sunt nămeți de liniște în oră
tăcerea-n miez de clipă e sonoră
cocoșului strigare s-o amâne.

iar voluptatea șoaptei te adoră
pe gura ta vecie să îngâne
se coc pe-afară ale iernii grâne,
zăpada crește-n glie, inodoră.

tu ierți lumina și-o ascunzi sub gene,
acealea lungi și mie fără preț
de drag fierbând în mine, patogene.

intrând în templul timpului, măreț
oprești secunda să te scalzi în lene
și iarăși râzi de înger plângăreț.