Albă, harnică, sprințară,
Fără cal sau sănioară,
A venit iarna la noi,
În hăinuțe de fulgi moi.


Patru saci avea în spate,
Și-i vărsă pe apucate,
Peste deal și peste sat,
Doar argint nefinisat.


Și-n pădurea cea pustie,
Răsturnă cu bucurie,
Valuri albe ca de puf,
Și pe creștet, un zuluf.


”Ehei! ningă și în vară!
Uite-așa se îngâmfară
Doi cioroi cu ani, un veac,
Pentru noi iarna-i un fleac!”


Iarna cerne și aleargă,
Că vrea lacrima să-i șteargă
Unui pui de ciută mic.
”Du-te la mămica-ți zic,
Să îți dea hăinuță groasă,
Ca să zburzi prin neaua deasă!”