Te uită, înflorește în zare depărtarea
Iar pasărea de cântec (de unul singur doară)
De moarte se sfiește, dar e divin să moară
Și-n strigătul ei ultim să capăt desfătarea.
Apoi să-not aiurea prin lucruri ce te miră
Să beau o nemurire, apoi de ea să fug
Și în audiență la stele, te tocmiră
Culoare de lumină să-mi fii, cu vicleșug.
Și atârnând o rază tenebrelor de gât
Să-ntreb din poartă-n poartă pe unde-mi e căciula
Că din grădini de gheață am smuls o taină,-atât;
Și iartă-mi, Doamne, ceasul ce-ți va aduce hula...
În clipa cea cu zboruri în foaie-nfig stiletul
Să-mi regăsesc secunda, să-mi recâștig scheletul...