erai spre stele gândul cel mirabil,
eram în mine un cuvânt de paie
în vâlvătaia scurtă de se-nstraie
prin zbor în glie de văzduh arabil.

iar vremea-n clipă iar se încovoaie
în anotimp etern, imponderabil
când se va naște ruga-n Rai probabil
de prin umane-amarului convoaie.

arzând dorință-n cărnurilor ruguri
nedrepte lupte duc aiurea-n pat
când vii cu fruct rănit de vicleșuguri.

din nemurire-i ceasul decupat
și ne scăldăm în tainelor belșuguri
în viciul vechi și prin cotlon crăpat.