hrănesc merindele luminii veacul
cel de o clipă, unde drum răsare
din noapte-n lună și din ziuă-n soare,
pe unde-mpunge-n tine veghei acul.

legat de mâini, de aripi și picioare
în tine-arunc privirea, caut leacul
în secol de secundă-ți port iatacul
vopsit cu vis pe gură de fecioare.

virgine căi, sub tălpi de-a ta cerneală,
sub tot acest văzduh de vorbe mici,
pășesc în gând, iubind cu-ncetineală.

e-o taină veche-n căutări aici,
în rațiuni clădite-n osteneală...
cuvântul în peniță îmi înfrici.