ivind o vorbă-n foaie îți tremură penelul
pictând a frică-n slovă o literă ciudată
ce-ți bea un timp aparte în veșnic Niciodată
și îți așază-n Nuntă pe deget vag inelul.

iubind făr' încetare lumină de cerneală
popasul veșniciei se face uneori
silabisind o moarte venind cu-ncetineală
pe unde într-o clipă un secol e-n comori.

avere de cuvinte spre viitor să strângi
în viu cotlon albastru o rază a lăsa
și-n demiurgul plânset nu te sfii să plângi
când nori divini vor merge sub astre a dansa.

atunci va fi, sub beznă, a umbrelor festinul
să-ți împlinească astfel amaruri reci destinul.