era pe când și rostul ni se strică
iar nemuriri devin amuzamente
în dimineți cu apele lor lente
stând în penel și bând o dulce frică.

e cald în suflete echivalente
și inimile rugă-n Cer ridică
e-aprinsă lumânarea-n noi adică,
se descompun lumini în elemente.

biserica din pielea ta atinsă
de brațul meu, ucide-n tine dor
și dragostea grăiește-n limbă stinsă.

că din vechime-amoruri vagi te vor,
în agonia clipei ești prelinsă
pe gură tainică de blând izvor.