căutăm paranteze mereu între ele ca-n cuști
să-nchidem secrete neputințe și temeri
doar pentru a arăta lumii o față
c-o aparență cât mai normală

în virtutea acestui concept mai atent
te privesc poate oi dibui cât ești de reală
în paranteza ochilor tăi câte imagini ascunzi
în cea a urechilor câte nu vrei să auzi
în cea a picioarelor câte drumuri facute sunt pe ascuns

nu știi la ce mă gândesc când tu îmi vorbești
și vorbeși și vorbești și eu nu te aud
doar privesc paranteza buzelor roși cărnoase și moi
ce zâmbesc și mă-ntreb câte sărutări păcătoase ascunde
și pe cea a danturii tale sănătoasă de fiară
oare câte adevăruri de dinți sunt sfâșiate bucăți
și cât din vorbele tale-s minciună...

ce-ai spus unde-s cu mintea plecat
știi mă gândeam că tu și eu suntem o paranteză
a vieții care ascunde de ochii lumii
păcatele noastre de oameni
frumoși trecători pe sub portalul de flori a iubirii
ce zici dacă am fi fluturi ai vrea cu mine să zbori

alo ce-i cu tine Ioane
ia lasă prostiile tale sunt moșii de iarnă
să dăm de pomană pentru cei plecați dintre noi...