paiangul cel de smoală se lățise
și noaptea cuprinsese toată glia
din pâini de stele ne tăiam felia,
cu ochi deschiși o înmuaiam în vise.

se zguduia de râset temelia
pe unde Ra în zi împărățise,
lumina pură de pe unde i se
de inorogi abate herghelia.

te țină veacul cât e-n traiuri corbul
în veșnic al clipitelor sărut
chiar de-n zadar privești în tine, orbul.

de liniște îți dau e c-ai cerut
în voluptatea unde zace morbul
și unde tace-n miezuri al tău lut.