secunda asta eternă
fără stații fără copaci fără firmă
în care nu mă aud nu mă... nu…
întinderea nesfârșită provocând orbire
intrare în anonimat
pânda constantă prin gaura cheii
sentimentul imposibilului
eu la o masă a târziului lăsându-mi simțurile
hăituite de tăcere fugărite de frică

partea asta de minut partea asta de veșnicie
fără memorie fără iubire fără scrupule
fără măcar minimul cer în care
să-și fi uitat pasărea omul:
locul de care trebuia să te apropii

golul pe care tu însăți
îl umanizai cândva
cu parfum de magnolii cu parfum de tine
oceanul curgea prin spatele casei
din absență se ridicau vise

spaima vine
dinspre întuneric și din lumină
carnea se comprimă se comprimă
bunăoară mâna asta bunăoară hormonii ăștia
un pământ frustrat se lasă înghițit
rămâne doar gândul
cuvinte incapabile
să-l mai acopere
să mă mai acopere:
nu strig