iar stropii reci acoperă-mprejurul
în mine-i cald, a duhului văpaie
ce-nflăcărează ternul din odaie
lăuntric e tumultului sperjurul.

iar prin văzduh e pajiște de ploaie
că soarelui nu-i vezi măcar conturul
și tot mărunt mai cerne apa ciurul
ce-i așezat în cer, sub stea vioaie.

că vesel e abisul de prin aștri
cu-aripi de timp sfioase-n anvergură
și-n patimă de nefiind sihaștri.

tu dai folos în caldă a ta gură,
umane vorbe stânde-n seci pilaștri
dar păsările înviind din zgură.