acasă în mine e stins
și cântă o lebădă-n moarte
zidește zadar viduri, foarte
din ochi visul tău s-a prelins.

iar liniștea mea te sărută
în focul pe buze aprins
e-o vreme-n abis dispărută
iar zborul strănută prin vis.

meleaguri atârnă de-o șoaptă
iar lumea întreagă e-n ștreang
cenușa de-acum însă-i coaptă
și păsări ne-om naște în rang.

destulă-i zăpada cea pură
că alb ne izbește în piept
și-n plete de om înțelept
în care tristeți încăpură.

iar Domnul zidit e-n perete
precum au durat-o pe Ana,
mistere ivesc iar secrete
ce-n noi adâncesc vie rana.

în ploaia de taine a vremii
de multe mirări suntem uzi
recolte am strâns, de-ale zemii
și-acasă în mine pătrunzi.